Ubicuitatea reţetor eliberate

E frig afară.
E din ce în ce mai frig.
Corpul nu s-a obişnuit, aşa că am răcit.
Aşadar, merg la medicul de familie, deşi nu mă împac cu termenul de familie.
Intru, mă plâng, şi mi se leagă o reţetă de mână.
O privesc, mă plâng şi încep să o privesc ca pe un mecanism viu, fiindcă acum face parte din mine.
Îmi dau seama că, dacă vreau medicamentele care-i dau fiinţă(şi mie, eventual), trebuie să mi-o elibereze cineva.
Intru în prima farmacie şi cer pastilele care ne vor descătuşa.
- Bună ziua!
- Bună ziua!
- Am şi eu o reţetă...
- Compensata?
- Compensată de ce?
- Daţi-mi să văd.
- ...
- Da, veniţi cu mine până în spate.
În spate erau multe cuşti, pline cu reţete neeliberate, care-şi doreau din tot sufletul asta(da, aveau suflet, aveau lacrimi şi mâini, trăgeau de gratii; carevasăzică, îşi doreau eliberarea).
Aveam nevoie de Augmentin de un gram.
Mergem la cuştile care aveau scrise A.
Domnul farmacist deschide cuşca, în timp ce reţetele celelalte ţipau la noi, exact cum latră câinii la adăpost, să te convingă să-i alegi.
Găsim reţeta pe care o aveam eu, identică, prevăzută cu o cheie.
Ne întoarcem rapid în faţă, unde mi se cer banii pentru medicamente şi după ce plătesc, primesc cutia de Augmentin şi cheia.
Vreau să plec. Nu pot. Farmacistul mă cheamă insistent înapoi.
- Am uitat ceva?
- Da, trebuie să vă eliberez reţeta.
- Păi mi-aţi dat pastilele.
- Da, dar reţeta?
Mă uit la mână şi reţeta încă era legată strâns.
- Domnul meu(în timp ce deschidea lacătul de la reţetă), reţetele nu sunt simple bucăţi de hârtie... Ele sunt ca un ying şi yang, trebuie aduse una lângă cealaltă, altfel nu-şi pot face efectul. De aceea, ce ai văzut tu în spate nu trebuie privit ca pe o ciudăţenie.
Crezi că degeaba se spune că noi, farmaciştii, eliberăm reţete? Degeaba facem 5 ani de facultate?Sunt zei şi aici...