Search This Blog

Wednesday, May 25, 2016

Curentul din pantă


Dacă ai obiceiul să simţi curent la orice adiere, în toate orificiile, una dintre expresiile tale preferate este Închide uşa! Sau, dacă eşti la muncă şi(normal) te focusezi pe ceva, spui mai simplu, UŞA!
Dar de ce acei inşi care lasă întruchiparea atmosferică a Satanei să-şi facă loc pe la uşi au casa în pantă?
Nu cumva cei care au casa în pantă ar fi primii care s-ar grăbi să închidă uşile, tocmai fiindcă rămân mereu deschise?
De fapt, nici expresia Ai casa în pantă nu e chiar bine structurată. Poţi să ai casa în pantă, dar uşa să fie pe lateral şi deci, nu ai avea problemele mai sus menţionate. Ba, mai mult, poţi să ai casa în pantă şi aceasta să fie îndreptată către deal; gata, ai rezolvat problema! Se va închide mereu cu ajutorul lui Newton.
Sau, varianta cea mai grea pentru noi toţi, să lăsăm dracului uşa deschisă din când în când, să se împrospăteze aerul, la fel cum fac toţi vecinii noştri europeni şi să nu-l mai slăvim atât de mult pe cel din imagine.

Poza e luată de aici, nu mi-o asum: http://thomasrucker.com/themes/zeichnungen/aeolos/?preflang=en