Despre mulțumire

              Cu toții știm că nu putem fi fericiți mereu. Eu sunt de părere că niciodată. Dar cu toate astea, avem nevoie de mulțumiri. Să fim mulțumiți, nu să ni se mulțumească pentru ceva. Mereu am vrut asta.
              Avem și o instituție a mulțumirilor.
              Creștinismul ni se prezintă ca o metafizică a mulțumirilor și mereu a fost așa.
              Dar parcă oamenilor le place mai mult să fie mereu nemulțumiți. Din diverse pseudo-motive... sistemul,  FMI-ul, Emil Boc,etc..

tOn

              În afară de ultima postare, se poate aplica şi celălalt sens al cuvântului ton. Mie mi-a plăcut ce-a ieşit, deşi pe undeva e mai mult decât suprarealism.

Elton

              Elton, Elton John este numele unui artist britanic. Nu am putut explica numele, dar l-am pus aici din două motive:
          1.         Venea perfect la alfabet.
          2.         Cine mai are nevoie de explicaţii, atunci când e vorba de Elton John?

Deton

                  O pastă de ton, fără de care nu poţi face bombe, pentru a le detona.

Carton

             Masină prevăzută cu frigider, cu ajutorul căreia se cară tonul.

Baston

            Un ton cu branhiile foarte mari si rare, cu ajutorul cărora pestele poate scoate sunete cu o frecventa foarte joasa.

Anton

                 Un ton cu varsta de un an.

Piton

               Pi+ton= Un ton de 3140 de grame. Mediu, aş spune, cu toate că atunci când auzi de piton, te gândeşti că e mare.

Monoton

              Mono+ton= un singur ton, de care vreti voi.

O vorbă bună

                  Tot despre libertate. Am făcut rost de niște audio-books, printre care și Frații Karamazov.
                  Am ajuns la Marele Inchizitor, care spunea ceva extraordinar și extraordinar de actual:
              Libertatea este un dar ales pentru foarte puțini și o povară prea grea pentru majoritate.
              Devin trivial și spun: Majoritatea oamenilor nu are nevoie de libertate, ci de pâine și salam.

Maturitate

                 Regret că fac dintr-un blog spațiul meu de desfășurare a frustrărilor, dar, surprinzător, sunt împăcat cu mine însumi.
                 Maturitatea nu e decât suma succeselor reprimării gesturilor din copilărie. Când reușim să nu mai mâncăm muci, sau să nu ne mai pocnim dejtili... ei, de acolo pornim spre gândurile frumoase de a face și întreține copii(IDEEA modernă a maturității, deși unii trag de bere și din țigări până mor).
                 Asta e ne e menirea: să dăm copii buni celor ce vor veni. Toată viața ne chinuim să fim buni servitori.                           Servim, și ne place...

...Că tot e luna mai.

              Mi se pare mie, sau tendinţa atroce de a inversa locul verbelor cu mai-ul e o formă de prostie la fel de des întânită ca şi cea care derivă din (deja)formatorul de opinie numit DECÂT? 
              Ce mai ne supărăm atunci când cineva mai se uită insistent la noi?
              Parcă sună rău, nu?