Am un vis nou.

          Aseară m-am visat pe mine. Curios, nu? Eram în vechea mea şcoală, la gimnaziu. Mă transferasem la o clasă mai bună, datorită profesorului de matematică, Emil Boc.  Mie nu îmi plăcea matematica, dar colegii cu care mă înţelegeam cel mai bine erau în clasa cea nouă.
          Emil Boc îşi terminase mandatul de premier, dar din vis nu îmi aduc aminte cum. Important e că supravieţuise. Se lăsase de drept. Era şmecher, era rău, era aşadar, profesor de matematică. Curios e că totul se întâmpla într-un viitor trecut, parcă. Adică prezentul din vis era viitor, dar eu revenisem la condiţia mea de acum 10 ani. Deci singurul timp palpabil, prezentul, nu exista. Un fel de râsu-plânsu al timpului.
          La primă oră am întârziat. Eram cu Nicuşor. În laboratorul de fizică, E.B. ţinea un discurs. Era la fel de mic, dar parcă emana mai mult testosteron. Îmi era teamă de el ca bărbat, nu de influenţa pe care o căpătase. Când ne-a văzut, a ezitat puţin, dar a continuat după. Noi n-am băgat de seamă şi am mers spre partea din spate a laboratorului. După câteva minute, Boc a început să ne înţepe:
          - Sunt sătul de transferişti, unul nu ştie nimic. Pierdere de vreme, mojici, etc. A insistat. Vreo 10 minute. M-am ridicat şi m-am pornit spre ieşire. Când eram aproape de uşă, Boc a scos asul din mânecă:
          - Mai ales ăştia cu părul lung... Bătuţi în cap.
            Am înnebunit:
          - Vă macină frustrarea, domnul Boc? Aţi vrea să aveţi păr, nu-i aşa? N-am insistat, invocând părul lung, ar fi fost prea sub centură.
           Aici se împute treaba. Boc a început să ţipe, să sară şi a plecăt, spunând că se duce să cheme SPP-ul. Eu l-am crezut şi am fugit, deşi nu înţelegeam ce treabă are serviciul ală cu un fost premier.    
           Nicuşor, în timp ce fugeam, a spus că nu trebuie să retrogradăm(îmi aduc aminte perfect acest mod de formulare); adică să renunţăm la transfer. Eu căzusem pe gânduri... După ce că nu îmi plăcea matematica, urma să-mi distrug tinereţea înghiţind valuri de frustrări ale unui fost premier, jurist de meserie, reprofilat pe matematică. Pesemne că eram în faţa unei alegeri definitorii pentru următorii ani. La un moment dat, în dreapta mea apăruse tata. Am zâmbit, dar el mi-a dat de înţeles că era de partea lui Boc.
          Mergeam şi gândeam. Am ieşit în curtea şcolii. Apăruseră nişte maşini negre... Săracul fost premier nu glumise cu SPP-ul. Dintr-o maşină coborâse cineva:
          - Era Elena Udrea...