Cu toții știm că nu putem fi fericiți mereu. Eu sunt de părere că niciodată. Dar cu toate astea, avem nevoie de mulțumiri. Să fim mulțumiți, nu să ni se mulțumească pentru ceva. Mereu am vrut asta.
Avem și o instituție a mulțumirilor.
Creștinismul ni se prezintă ca o metafizică a mulțumirilor și mereu a fost așa.
Dar parcă oamenilor le place mai mult să fie mereu nemulțumiți. Din diverse pseudo-motive... sistemul, FMI-ul, Emil Boc,etc..
Se poate. Se poate și mai mult decât atât. Sunt convins că se poate. Mai ales în capitalism. Și dacă nu se poate, măcar am încercat.
cred ca institutia la care probabil ai vrut sa te referi e biserica si nu crestinismul. crestinismul nu poate fi niciodata transformat in institutie. cat despre metafizica multumirilor, interesanta metafora, dar nu vad ce are a face cu crestinismul. o metafizica a multumirii poate fi urmatoarea: sa fii nemultumit, nefericit, dar sa in nemultumirea ta impacata sa fii multumit, sa fii multumit de tine insuti ca esti nemultumit si stii ca nu poti fi multumit. delirant un pic, stiu, dar nu cumva un nemultumit adevarat ar trebui sa fie neimpacat cu soarta sa? ce vreau sa spun e ca s ar putea ca orice gandirea sa fie doar o metafizica a multumirilor la urma urmei.
ReplyDeletep.s.: eu unul nu cred ca ar fi asa, cum nu cred nici ca crestinismul e o metafizica a multumirilor. exista in schimb multi oameni care se inseala pe ei si care prefera sa traiasca intr un confort psihologic total, uitand faptul ca sunt ceva mai mult decat niste maimutici evoluate.
Vă mulțumesc pentru vertijul hermeneutic, dar știi că îmi trebuie mult mai multe pentru a rămâne cu o urmă de înțelegere a ceea ce vrei tu să spui. Dar mă bucur că nu scriu degeaba.
ReplyDeleteSănătate.